La Réunification des deux Corées

Joël Pommerat

Premiera în 17 Ianuarie 2013 | Odéon-Théâtre de l’Eurpe

Artist Asociat al Odéon-Théâtre of Europe până în iunie 2013, Joël Pommerat a eplorat toate posibilităţile spaţiale ale studiourilor Berthier. A început cu amfiteatrul circular în „My Cold Room” care a atras atenţia asupra lumii Estellei (atât de limitată şi totuşi atât de vastă, închisă lumii exterioare pe toate laturile şi cu deschidere tot mai mare către viaţa interioară). Cutia italiană folosită în „Cinderella” este somptuoasă ca un sarcofag transparent, ca o criptă solidă care foloseşte în acelaşi timp şi ca adăpost. Aici descoperim valea la care făcea referire într-un text recent, o fâşie lungă de scenă (loc de joc) comprimată între două garduri - vii de chipuri.

Amfiteatrul sau cutia sugerează, prin relativitatea calităţii lor, că acţiunea dramatică a fost obiectul unei farse care a permis privitorului să observe după placul inimii, ca şi cum ar fi avut loc într-o cuşcă sau într-o maşinărie experimentală. În contrast, scena bifrontală (în care publicul se reflectă ca într-o oglindă) permite acţiunea dramatică, iar spectatorul rămâne până la final între două ieşiri întunecate care par să evoce o mişcare de zbor. Acolo unde Schnitzler şi-a imaginat un cerc pentru a urmări calea revoluţionară şi nebunească a lui Eros prin societatea timpului său, Pommerat a construit cu îndemânare o pistă: între două state coreene formate de public, pământul nimănui unde nu se poate locui, un spaţiu comprimat, un pasaj obligatoriu între trupuri lipite unele de altele ca firele de nisip.

„The Reunification of the Two Koreas” comprimă vreo douăzeci de momente dramatice cu dimensiuni atât de diverse pe cât este atmosfera pe care o induc: un „mozaic” de „povestiri” (după cum zice dramaturgul), pe care Pommerat l-a testat mult timp pe scenă cu ajutorul actorilor săi. Şi totuşi, el lasă fiecărui membru din public obligaţia să contribuie în mod activ (aşa cum este cazul altor producţii ale Compagnie Louis Brouillard, pe care acest spectacol le aminteşte, de exemplu „Circles / Fictions”) la construirea unui tip alternativ de coerenţă, bazându-se pe ecouri, afinităţi de formă şi conţinut, modulări şi variaţiuni care dezbat tema dragostei pe toate feţele – nepăsător la înţelesul pe care-l poate atribui cineva acestei experienţe fundamentale pe care o împărtăşim cu toţii, chiar dacă doar prin sensul absenţei ei. Într-una din imaginile sale, Pommerat sugerează o suburbie specifică secolului XXI, plasând câţiva invitaţi la un bal la marginea unui teritoriu bizar pentru a oferi o ocazie de a recunoaşte situaţiile ciudate.

Daniel Loayza

9 ianuarie 2013

Producţia: Odeon Theater of Europe, Compagnie Louis Brouillard.
Co-producţia: National Theater/Brussels, Folkteatern Göteborg, Teatro Stabile di Napoli, Théâtre français du Centre national des Arts du Canada/ Ottawa, Centre National de Création et de Diffusion Culturelles de Châteauvallon, la Filature Scène Nationale/Mulhouse, les Théâtres de la Ville de Luxembourg, le Parapluie (Centre des arts de Rue/Aurillac) în colaborare cu Teatrul Naţional Radu Stanca/ Sibiu.
În timpul producției și al turneului, acest spectacol a fost acompaniat de cetăţenii atelierului de lucru Oraşe în mişcare Paris.